- Precizări privind bursele sociale:
Se acordă în conformitate cu Ordinul M.Ed. nr. 6463/2023, publicat în Monitorul Oficial 913/10.10.2023, după cum urmează:
a) studenților orfani de unul sau ambii părinți, studenților care provin din familii monoparentale sau studenților proveniți din centre de plasament și care nu realizează venituri peste plafonul pentru acordarea bursei sociale;
b) studenţilor bolnavi de tuberculoză, care se află în evidenţa unităţilor medicale – pe perioada tratamentului tuberculostatic, diabet insulinonecesitant, boli maligne, sindroame de malabsorbţie severe, boală cronică de rinichi în program de dializă, astm bronşic persistent moderat sau sever, epilepsie grand mal, cardiopatii congenitale, hepatită cronică cu fibroză avansată (stadiu F3 sau F4), glaucom, miopie gravă, boli imunologice autoimune forme severe, boli rare, tulburări din spectrul autist , boli hematologice severe care necesită tratament continuu sau spitalizări frecvente, surditate bilaterală, fibroză chistică , cei infectaţi cu virusul HIV sau bolnavi de SIDA, cei cu handicap locomotor şi încadraţi într-un grad de invaliditate
c) studenților a căror familie nu a realizat în cele 12 luni înainte de începerea anului universitar un venit lunar net mediu per membru de familie mai mare decât salariul de bază minim net pe economie. Se va avea în vedere la calculul veniturilor:
- pentru perioada 1 oct. 2023 – 30 iunie 2024, cuantumul net de 2079 lei, corespunzător salariului minim brut pe țară garantat în plată de 3300 lei, stabilit prin H.G. nr. 900/28.09.2023;
- pentru perioada 1 iunie 2024 – 30 sept. 2024, cuantumul net de 2363 lei, corespunzător salariului minim brut pe țară garantat în plată de 3700 lei, stabilit prin H.G. nr. 598/06.06.2024.
Astfel, venitul mediu net lunar, calculat ca media ponderată pe ultimele 12 luni (1.oct.2023-30 sept.2024) este 2150 lei.
2. Candidații vor depune următoarele acte, conform adresei Prorectoratului Relația cu Studenții nr. 35374/27.09.2024:
- cererea studentului solicitant (Anexa 6 – formularul de pe site-ul facultății);
- declarație pe propria răspundere privind veniturile nete, cu caracter permanent, obținute pe ultimele 12 luni (1 oct.2023-30 sept.2024) de către membrii familiei, supuse impozitului pe venit (Anexa 8 – formularul de pe site-ul facultății);
- acordul olograf al studentului și membrilor familiei, după caz, privind prelucrarea datelor cu caracter personal pentru verificarea respectării criteriilor de acordare a bursei sociale (Anexa 7 – formularul de pe site-ul facultății);
- ancheta socială în cazul în care nici un membru al familiei studentului, inclusiv studentul, nu realizează venituri sau cel puțin un părinte al studentului lucrează sau domiciliază în străinătate;
- copii de pe certificatul/certificatele de deces al/ale părinților (dacă este cazul);
- copii de pe acte de stare civilă în cazul studentului căsătorit (dacă este cazul);
- copii de pe certificatul de divorț și alte documente doveditoare pentru familii monoparentale (dacă este cazul);
- copii după decizia instanței de menținere a stării de arest al/ale părinților (dacă este cazul);
- raportul de anchetă socială în cazul părinților dispăruți, dacă este cazul;
- certificat medical, pentru studenţii bolnavi, în baza Ord. MEd 6463/2023, art.10, alin.(9) lit.b), emis de un medic de specialitate, altul decât medicul de familie, vizat de către medicul de la unitatea medicală a universităţii;
- Extras de cont (Raiffeisen, BRD, BCR, Transilvania si ING);
- Copii CI student, copii CI membri familiei sau certificat de naștere (pt. membrii sub 14 ani).
Determinarea venitului lunar mediu net al familiei studentului se realizează până la împlinirea vârstei de 26 ani. La stabilirea venitului mediu net lunar pe membru de familie se iau în calcul toate veniturile nete cu caracter permanent realizate de membrii familiei, supuse impozitului pe venit. Prin veniturile nete se înțelege totalitatea sumelor primite/realizate de persoana singură, respectiv fiecare membru al familiei, reprezentând valoarea obținută după aplicarea cotei de impozitare asupra venitului impozabil conform Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare.
Pentru studenții cu vârsta între 26-35 ani, venitul lunar mediu net se va calcula ținând cont doar de veniturile personale ale acestora și ale persoanelor pe care le au în grijă, precum copii, soție etc., în conformitate cu prevederile legale în vigoare.
3. Precizări legate de actele necesare întocmirii dosarului pentru acordarea burselor sociale:
Pe site-ul facultății, la adresa https://cmmi.tuiasi.ro/studenti/informatii/burse/ se află formularele ce trebuie completate și anexate dosarului de bursă socială.
Pentru bursa socială de tip medical, se vor depune următoarele documente:
- Cerere tip (formular pe site-ul facultății);
- Acordul privind consimțământul cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal;
- Certificatul medical (vizat de către medicul de la unitatea medicală a universității);
- Copie CI;
- Extras de cont (Raiffeisen, BRD, BCR, Transilvania si ING).
Dosarele se depun la biroul secretar șef facultate, în intervalul 11:00-14:00, până pe data de 25.10.2024. Pentru eventualele întrebări privind completarea dosarelor de acordare a burselor sociale, vă rugăm să trimiteți e-mail la adresa secretariat.cmmi@tuiasi.ro (subiectul e-mailului să fie de forma: BURSA SOCIALĂ_GRUPA_NUME ȘI PRENUME STUDENT)