Programarea examenelor va fi publicată pe
site-ul CMMI cu câteva zile înaintea începerii perioadei de reexaminări.
Pentru prezentarea la restanțe, studentul va completa o cerere de reexaminare (model NOU atașat). Studentul va scrie pe cererea de reexaminare TOATE DISCIPLINELE RESTANTE la care se va prezenta în sesiunea suplimentară, conform tabelului.
Cu această
cerere, studenții se vor prezenta la cadrele didactice titulare pentru
recunoașterea totală sau parțială a activității de seminar/laborator/proiect.
Cererea semnată de către student și toate cadrele didactice titulare (care
precizează procentul îndeplinit din activitățile aferente disciplinei) se va
depune la secretariatul facultății până la data de 13 martie 2024. Cererile
depuse după data de 13 martie 2024 nu vor fi luate în considerare!
Restanțele din anii anteriori se pot susține după achitarea taxei de
refacere a disciplinei (50 lei x nr. credite disciplină) sau a taxei de
reexaminare (în cazul în care cadrul didactic titular recunoaște 100%
activitatea de seminar/ laborator/proiect) în cuantum de 50 lei/disciplină.
Pentru restanțele din anul
curent (anul IV licență, anul II master – semestrul I) nu se
achită taxă și nu este necesară semnătura cadrului didactic titular pe cerere.
Studenții vor achita online taxa
stabilită, pe platforma https://taxe.tuiasi.ro