Conform calendarului universitar, în perioada 24.06.2024 – 12.07.2024, studenții din anii II și III de licență vor efectua stagiul de practică.
Activitatea de practică se poate desfășura fie prin încheierea unei convenții individuale cu un agent economic, fie prin repartizarea făcută de către facultate la una dintre companiile cu care a fost încheiat un acord de parteneriat.
Studenții care doresc să efectueze stagiul de practică în altă societate comercială DE PROFIL (convenție individuală), decât cea în care va fi repartizată grupa din care fac parte, vor depune la secretariatul facultății următoarele documente:
• Cerere adresată domnului Decan
• Convenția încheiată cu societatea (în 3 exemplare)
Cererile și convențiile de practică se depun la secretariatul facultății până la data de 31.05.2024, în intervalul 11:00-14:00.
Documentele aduse după termenul stabilit nu vor fi luate în considerare.
Studenții care optează pentru convenții individuale vor putea susține colocviul de practică la data planificată pentru grupa lor sau în sesiunea de restanțe din septembrie.